Un evantai făcut din ceai

Și un arici fără amici

Trei vise albastre și unul alb

Și doi bunici. Sunt toți aici.

Cauți fericirea ziua

Pe geam, afară, în oraș

Sau pe ecranul telefonului

O cauți mereu, o vezi, dar nu o simți

Cauți liniștea și calmul

Pe care ceilalți îl au, natural

Zi de zi, obsesiv, încerci să le descoperi secretul

Ce au ei și tu nu?

De ce sunt calmi iar tu fierbi?

În jur, doar zâmbete, îmbrățișări și râsete

În tine gol, tristețe și frustrare

Un zid te desparte de viața dorită

Și știi deja unde trebuie să începi să lovești.

Daca astazi lumea s-ar transforma intr-un animal

ea ar fi o hiena paroasa

cu dinti murdari

si ras secatuit si spart.

Prin geamurile imense văd avioane

Care se aliniază leneșe pe pistă

Benzile rulante plimbă valize colorate

Sorb încet din cafeaua încă fierbinte

Cu gust de pahar de hârtie

În dreapta mea am așezat o carte nouă

E mult prea serioasă pentru dimineața asta

Și nu o voi citi probabil niciodată

Nu cartea mă incită acum

Ci răspunsul la singura întrebare care contează

Unde mă duc acum? Și cu cine?

De ce nu îmi pot ține ochii deschiși?

De ce mă pișcă atât de tare?

Poate pentru că este prea multă lumină în jurul meu

Sau pentru că uneori stau prea mult în întuneric?

Sunt prea mulți oameni în jur? Prea multe detalii?

Sau poate pentru că îmi este frică să clipesc

Și să mă trezesc din vis.

Viitorul are chip de om și corp de șarpe

Cu doi ochi de chihlimbar topit

Care pulsează în spirală

Ca luminile unei nave spațiale

Aterizate pe o planetă cărămizie

Unde timpul nu curge deloc

Deși spiralele pulsează tot mai des

Și tot mai aproape.

Traversez orașul în întunericul dimineții de iarnă

Asfaltul ud s-a transformat într-o oglindă

Care reflectă distorsionat culorile semafoarelor

O mie de ciori zboară în cerc deasupra noastră

Gălăgia lor acoperă claxoanele autoturismelor

O mie de ciori a căror umbră blochează palida lumină

Burnițează, iar stergătoarele se mișcă greoi

Și, deși întunericul și gălăgia sunt tot mai apăsătoare,

Speranța și optimismul cresc

Zâmbesc. Începe să îmi placă ziua asta!

M-am decis cu greu să ies din casă

În frigul tăios al micului oraș

M-au convins râsetele de afară

Care fac să îmi vibreze geamurile

Orașul e pregătit de sărbătoare

Stâlpii sunt împodobiți cu ghirlande

Căsuțele Târgului de Crăciun sunt aceleași

Dar luminile sunt mult mai multe

Și oamenii din târg mult mai puțini

Râsetele lor însă sunt mai puternice

Și călătoresc până la geamul casei mele

Ademenindu-mă înapoi în camera mea caldă.